tacâm sn [At: GHEORGACHI, CER. (1762), 311 / Pl: ~uri / E: tc takim] 1 Ansamblu de obiecte sau unelte necesare unei operații, unei îndeletniciri Si: accesoriu, dichis, echipament, garnitură. 2 (Îvr) Capătul ciubucului prin care se tragefumul Si: (înv) imamea. 3 (Îrg; spc) Harnașament. 4 (Spc) Serviciu de masă complet (farfurie, cuțit, furculiță, pahar, șervet etc.) care se așază în dreptul fiecămi mesean. 5 (Prc) Totalitatea obiectelor de metal de care se servește o persoană când mănâncă. 6 (Pex) Loc la masă. 7 Serviciu de masă. 8 (Prc) Piesă din serviciul de masă. 9 (Înv) Un număr oarecare de lucruri Si: ansamblu, serie. 10 (Reg; lpl) Acareturi (1). 11 (Înv) Cortegiu (1). 12 (Îrg; adesea determinat „de lăutari”) Taraf (2). 13 (Înv) Grup de oameni Si: ceată. 14 (înv) Clică¹. 15 (Pop; prt) Categorie (de oameni) Si: fel, soi. 16 (Pop; prt) Om de nimic Si: derbedeu. 17 (Înv) Femeie de moravuri ușoare. 18 (Reg) Poveste. 19 (Lpl) Denumire comercială pentru aripi, gheare, gâturi de pasăre.