TACT², tacturi, s. n. 1. Măsură, cadență ritmică în muzică. Care tact e acolo? – Trei sferturi. CONTEMPORANUL, V_I 204. ◊ (Poetic) Pe stradă se plimbă iernaticul vînt Și fluieră-n tactul aceluiași cînt Și plînge cu lacrimi de ploaie. TOPÎRCEANU, P. 221. ◊ Expr. A bate tactul v. bate (VI 2). ♦ Ritm de mișcare în mers, în dans etc. Compania porni în bătaie, cu tact apăsat, surd, zguduind pămîntul. SADOVEANU, O. VI 210. Într-un tact grăbit le bătea inima. BART, E. 186. Și bat pămîntul tropotind În tact ușor. COȘBUC, P. I 57. Stelele păreau că se mișcă după tactul lor. EMINESCU, N. 69. 2. (Numai la sg.) Simț al măsurii în comportare, determinînd adoptarea unei atitudini abile, corecte și convenabile în orice situație. Se precipitase, lipsită de tact. C. PETRESCU, A. 455. Îi era rușine că a fost fără tact și se retrase. REBREANU, R. I 221. Coșbuc are destul tact și gust artistic să nu cadă în frivol. GHEREA, ST. CR. III 275.