sărman (sărmani), s. m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – Var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. Sl. siromachŭ < gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s. f. (înv., sărăcie). – Cf. siromah.