3 definiții pentru sămăluitor
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
sămăluitor, ~oare [At: CANTEMIR I. I. I, 3 / P: ~lu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: sămălui1 + -tor] 1-2 smf, a (Îvr) (Persoană) care sămăluiește1 (1). 3-4 smf, a (Ființă) care sămăluiește1 (4). 5 a Capabil (1).
SĂMĂLUITOR adj. și s. m. (Mold.) (Persoană) care judecă, gîndește, chibzuiește. Că aceasta nu numai dobitoacele sămăluitoare (adecă oamenii), ce nici dobitoacele simțitoare vedem că nu fac. CD 1698, 28v. Apoi giudecătoriu asuprelelor mele și drept sămăluitoriu să le poftesc. CANTEMIR, IST. Petavie, iscusit a vremilor sămăluitoriu. CANTEMIR, HR.; cf. CD 1770, 34v. ♦ Capabil, destoinic. Și mai vîrtos pentru ca toți ai cărora ochi sămăluitori sînt să vadă și să mărturisească. CANTEMIR, DIVANUL. Etimologie: sămălui + suf. -tor. Vezi și nesămăluit, nesămăluitor, sămălui, sămăluință, sămăluire. Cf. c h i t i t1 (2), h î t r u (1), ocoș, răsăjduitor; harnic (2), s t a v ă r (de ~).
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
sămăluitor, sămăluitoare, adj., s.m. (înv.) 1. (adj.) capabil, destoinic. 2. (adj., s.m.) (persoană) care calculează, socotește, apreciază, estimează, sămăluiește. 3. (adj., s.m.) (ființă) care chibzuiește, judecă, sămăluiește.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A66) | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |