săhăidăcar sm [At: (a. 1748-1749) IORGA, S. D. VI, 45 / V: săi~, saidacar, (înv) ~dac~, seh~, (reg) sahai~, sfeidec~ / Pl: ~i / E: săhăidac + -ar] (Înv) 1-2 Persoană care (făcea sau) vindea săhăidace (1). 3-4 (Pex) Persoană care făcea (sau vindea) arcuri, săgeți, sulițe, obiecte de harnașament etc.