SÎRCA etnic, format din sîrb. sau sîrba + suf. -ca, valabil pentru ambele sexe, mai rar primind suf. -cu (Sîrcu) pt. bărbați. A. 1. Sîrbca ( < subst. sîrboaică) sora lui Miron Costin (RI XII 106), prenume de modă (ca Sasca, Armanca, Rusca etc.) v. Bogrea (DR I 213); – f. (16 A I 331); pîrîu (Dm) scris și Sîrsca. 2. Sîrbaca f., mar. (Ard I 246); Sărbăca f., mold. 1644 (Sd XXII). 3. Sărbuca f. (17 A IV 230). 4. Sîrbsca t. (Dm) și s., olt. (Cat); redus la Sîrsca s., olt., fostul jud. Dolj (AO I 251). 5. Cf. Sărbușcă, Ioan (Tut) < subst. sărbușcă. B. Sîrca antrop., luat ca prenume, de ambele sexe, apoi toponim redus din Sîrsca < Sîrbsca, sau < Sîr(b)ca după Bogrea (DR I; cf. DR III 213). 1. Sîrca s., mold. și munt.; v. Soroca. 2. Sărea f. (Sd XXII 61); pren. mold Iași (Sd XV 187); Sărea apare și ca pren. oltean la bărbați în urm. ex.: ginerele Iui M.; – fiul lui P.I.; – Merișescu (Hur 47). 3. Sărcu. Toader (Sur XV). 4. Sîrcul, C. (C Ștef); – fam. frecv. (Sd XXI). 5. Sirca f. (Sd XV 224), în pomelnicul familiei lui Vasile Lupu Vd.; – b. (Dens, Curs 182); – t. (Isp IV¹); – V. (Sd III 31); Sirca și Sircuția fam. (Moț) Este o enigmă dacă numele cu i reprezintă o grafie i < î sau se explică prin blg. cиpкa „plop”; Weigand explică Sirku < sl. cиpaкz „orfan” (!).