SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astm (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).

suspin sn [At: PSALT. HUR. 4^r/21 / Pl: ~e, (înv) ~uri, ~i sm / E: pvb suspina] 1 Respirație puternică, profundă și prelungită care este provocată de sau care trădează o durere mai ales morală și care dă naștere, în expirație, unui sunet caracteristic Si: oftare, oftat¹, (îvp) suspinare, (pop) aht (4), (îrg) oft, (înv) suspinat. 2 (Îe) A-și da ultimul ~ A muri¹ (1). 3 (Pan) Sunet tânguitor scos de un instrument muzical. 4 (Mpl) Respirație scurtă și întretăiată, provocată de un plâns amar Si: suspinare (2). 5 (Pex) Sughiț (1). 6 (Fig; îfp) Necaz. 7 (Trs; Ban) Astmă (la cai).

SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație sonoră, adâncă și prelungită, provocată mai ales de o durere psihică; oftat, suspinare. ◊ Expr. (Rar) A-și da ultimul suspin = a muri. 2. Respirație scurtă și întretăiată, care însoțește un plâns puternic; sughiț (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astmă (la cai). [Pl. și: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).

SUSPIN, suspine, s. n. 1. Respirație adîncă și prelungită, provocată mai ales de o durere morală; oftat. V. geamăt. Pavel sfîrși cu un suspin și cu un gest de desperare. REBREANU, R. II 43. Copila mea, N-auzi în jur de tine Chemări întretăiate de suspine? CERNA, P. 75. Cobori încet... aproape, mai aproape, Te pleacă iar, zîmbind peste-a mea față. A ta iubire cu-n suspin arat-o. EMINESCU, O. I 120. Fă-mă pasăre măiastră, La bădica pe fereastră: Să auz al lui suspin, Lacrămile să-i alin! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 134. ◊ (Cu determinări indicînd intensitatea simțirii) Giustino scoase un suspin adînc și-năbușit, ca să nu-l audă mica Rosalba. VLAHUȚĂ, O. A. 135. Pentru fiecare fîntînă, părîu, vîlcică, dumbravă și alte locuri drăgălașe ce lăsam în urmă-ne, scoteam cîte un suspin adînc din piepturile noastre. CREANGĂ, A. 124. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate, Lăsînd frumoasa țară, surori, prieteni, frate, Lăsînd în al meu suflet un mult amar suspin! ALECSANDRI, O. 84. ◊ (Metaforic) În dulcele suspin al adierii Se legănau salcîmii primăverii. CERNA, P. 149. De ce codrii nu s-ar tîngui cu glasuri de vînt? Și de ce, încă, n-ar geme rîurile cu eterne suspinuri de ape? HOGAȘ, M. N. 166. ◊ Expr. A-și da ultimul suspin = a muri, a-și da sufletul, a expira. Ființa delicată își dă ultimul suspin Cu frumoasele ei zile neajunse încă-n floare. MACEDONSKI, O. I 240. 2. (Mai ales la pl.) Respirație scurtă și întretăiată, provocată de un plîns puternic; sughiț (de plîns). Plîngea trîntită pe divan, înecîndu-și suspinele în pernă. GALACTION, O. I 192. Biata femeie îngenunchease dinaintea mea și îmi săruta mînile, fără să poată articula un singur cuvînt de greutatea suspinelor. NEGRUZZI, S. I 52. 3. (Regional) Astmă (la cai). Gaița e bună și de leac, și anume... inima ei vindecă... pre oameni de bubă, iară pre cai de suspin. MARIAN, O. II 76. – Pl. și: suspinuri (NEGRUZZI, S. I 19) și (învechit, m.) suspini (BOLINTINEANU, O. 196).

SUSPIN ~e n. 1) Respirație adâncă și prelungită ca manifestare a unei dureri (mai ales morale). ◊ A-și da ultimul ~ a muri. 2) mai ales la pl. Respirație scurtă și întretăiată, cauzată de un plâns puternic; sughiț. /v. a suspina

suspin n. 1. respirațiune mai puternică și mai lungă decât cea obișnuită; 2. un fel de geamăt. [Lat. SUSPIRIUM].

2) suspín, a -á v. intr. (lat su-spîrare, d. sub, dedesupt, și spirare, a răsufla; it. sospirare, eng. suspirer, pv. sospirar, fr. soupirer. V. a-, con-, in- și re-spir, expir). Oftez, scot suspine. A suspina după cineva, după ceva, a dori cu înfocare.

1) suspín n., pl. e (mlat. sŭspîrum [R. C. 1933, 28], cl. sŭspîrium, pv. sospir, fr. soupir). Oftat, răsuflare maĭ adîncă (de întristare, de dor): a scoate un suspin. Fig. întristare: pe lumea cea-laltă nu e suspin.

suspina [At: CORESI, TETR. 23 / Pzi: suspin / E: ml suspinare] 1 vi (D. oameni) A scoate un suspin (1) Si: a ofta, (reg) a șioi², a șușcăi, a șușui Vz geme. 2 (Pan; d. instrumente muzicale) A emite sunete duioase. 3 vi (D. oameni; adesea în corelație cu plânge) A plânge cu supine (2). 4 vi (Înv) A se văita. 5 (Pex; d. oameni) A-și exprima o durere (morală) prin suspine (1, 2). 6 vi (Îe) A ~ după cineva (sau ceva) A-și manifesta regretul pentru pierderea cuiva (sau a ceva). 7 vi (Îae; pex) A-i fi dor de cineva sau de ceva. 8-9 vtr (Fig; c.i. sentimente, cântece etc.) A exprima cu dor ori cu jale.

SUSPINA, suspin, vb. I. Intranz. 1. A scoate suspine, a ofta (adînc sau din greu). V. geme. Bătrînul își duse mîna la frunte și suspină greu. SADOVEANU, O. VII 133. Doar suspina din cînd în cînd La amintirea vreunui gînd Din viața ei trecută. IOSIF, PATR. 10. Moartea atunci, neavînd încotro, se bagă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plîngi de milă. CREANGĂ, P. 312. Cînd badea podul trecea, Mindrulița suspina; Maică-sa o întreba: Fiică, ce suspini așa... – Da suspin că nu mi-e bine, Că bădița nu mai vine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ (Pleonastic) Iar ea, vorbind cu el în somn, Oftînd din greu, suspină: O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! EMINESCU, O. I 162. ◊ (Cu determinări indicînd cauza acțiunii sau intensitatea ei) L-a bătut domnul dacă n-a vrut să ferească, bîigui Nicu, suspinînd de emoție. REBREANU, R. II 32. Ca și atunci, mai coasă mama, Coasă și suspină rar. COȘBUC, P. II 276. ◊ (Metaforic) Vîntul nu bătea și nici pădurea de sălcii nu suspina. DUNĂREANU, N. 30. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier. EMINESCU, O. I 152. Doar izvoarele suspină, Pe cînd codrul negru tace; Dorm și florile-n grădină – Dormi în pace! id. ib. 207. Aici zefirul vesel prin frunze-ncet suspină; Aicea orizontul e dulce, luminos. ALEXANDRESCU, P. 28. 2. (Rar) A plînge cu suspine (de teamă, de dor, de bucurie). Malca, sărmana, cînd mai aude și asta, începe a suspina. CREANGĂ, P. 125. Mumele uimite suspinau sub bonetele înhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor. NEGRUZZI, S. I 6. ◊ (În corelație cu plînge) Plînge și suspină tînăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță. BOLINTINEANU, O. 33. Lelea plînge și suspină. Lele, nu mai suspina, C-ai rămas acum așa Singurică, singurea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 253. ◊ Tranz. Fig. Doina zic, doina suspin, Tot cu doina mă mai țin. ALECSANDRI, P. P. 224.

A SUSPINA suspin intranz. 1) A scoate suspine; a ofta. 2) A plânge cu suspine. /<lat. suspirare

suspinà v. 1. a scoate suspine; 2. fig. a dori cu ardoare. [Lat. SUSPIRARE].

suspin s. n., pl. suspine

suspin s. n., pl. suspine

suspin s. n., pl. suspine

suspin, -ne.

suspina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. suspin, 3 suspină; conj. prez. 1 sg. să suspin, 3 să suspine

suspina (a ~) vb., ind. prez. 3 suspină

suspina vb., ind. prez. 1 sg. suspin, 3 sg. și pl. suspină

SUSPIN s. v. astmă.

SUSPIN s. v. oftat.

SUSPIN s. oftare, oftat, suspinare, suspinat, (pop.) aht, (înv. și reg.) oft, (înv.) oftătură. (Un ~ de ușurare.)

suspin s. v. ASTMĂ.

SUSPINA vb. v. ofta.

SUSPINA vb. a ofta, (Transilv.) a șioi, (Transilv. și Ban.) a (se) șușcăi, (prin Ban.) a șușni. (A ~ din adîncul inimii.)

suspina (-n, -at), vb. – A ofta din greu. – Mr. suschir(are). Lat. suspῑrāre (Pușcariu 1704; REW 8489), cf. it. sospirare, prov. sospirar, fr. soupirer. De uz cvasi general, e cuvînt rar în SV (ALR, I, 85). – Der. suspin, s. n. (oftat, suspinare), deverbal, poate anterior rom., cf. it. sospiro, logud. suspiru, prov. sospir, fr. soupir, cat. suspir; suspinător, s. m. (adorator, pretendent).

Puntea suspinelor – Această vestită punte, care datează din secolul XVI, lega palatul Dogilor de închisoarea din Veneția, condamnații fiind conduși din sala de judecată spre locul de osîndă. „I stood in Venice on the Bridge of Sighs, A palace and a prison on each hand” - spune Byron în Childe Haroldss Pilgrimage (IV, 1) - Am stat în Veneția pe Puntea Suspinelor, Palat, de-o parte, și temniță, de alta. Peste patru sute de ani au trecut pe Ponte dei Sospiri, dar ecoul suspinelor nu s-a stins. Numele punții – devenit expresie – semnifică și astăzi un loc de suferințe, o sursă de amărăciuni (vezi și: Zidul plîngerilor). IST.

puntea suspinelor expr. (la gimnastică) bârnă; proba de bârnă.