ASTM s. n. Boală care se manifestă prin greutate în evacuarea aerului din plămâni și prin nevoia imperioasă de aer. ◊ Astm bronșic = astm datorat spasmului mușchilor bronhiolelor, provocat de o stare alergică, o infecție pulmonară cronică, o iritație locală a aparatului respirator etc. ◊ Astm cardiac = astm provocat de o insuficiență cardiacă acută, ca urmare a acumulării de sânge în plămâni. [Var.: astmă s. f.] – Din fr. asthme, lat. asthma.

astm sn [At: MAIORESCU, CR. III 68 / V: asmă, ~tmă sf / Pl: ~uri / E: lat asthma] 1 Stare patologică de greutate în expirație, accese de sufocare și nevoie de aer Si: (înv) înecăciune, năduf stenos. 2 (Îs) ~ bronșic Astm (1) datorat spasmului mușchilor bronhiolelor, provocat de o stare alergică. 3 Infecție pulmonară cronică. 4 Iritare locală a aparatului respirator. 5 (Îs) ~ cardiac Astm (1) provocat de o insuficiență cardiacă acută, ca urmare a acumulării de sânge în plămâni.

ASTM s.n. v. astmă.

ASTM s. n. elem. astmă.

astm n. boala organelor respirațiunii, mare greutate de a răsufla.

ASTMĂ s. f. v. astm.

asmă² sf vz astm

astmă sf vz astm

*ASTMĂ, ⦿ ASMĂ sf., *ASTM sbst. 🩺 Boală care se manifestă prin sufocațiuni intermitente, (pop. năduf, stenos) [fr. asthme].

ASTMĂ, astme, s. f. Boală care se manifestă prin greutate în evacuarea aerului din plămâni și prin nevoia imperioasă de aer. [Var.: astm s. n.] – Din fr. asthme, lat. asthma.

ASTMĂ, astme, s. f. Boală care se manifestă prin greutate în respirație. – Variantă: astm s. n.

ASTMĂ s. f. Boală care se manifestă prin greutate în respirație, prin contracția anormală a mușchilor bronhici etc. [Var.: astm s. n.] – Fr. asthme (lat. lit. asthma).

ASTMĂ s.f. (Med.) Boală manifestată prin greutate în respirație. [Var. astm s.n. / < fr. asthme, cf. gr. asthma – respirație].

ASTMĂ s. f. / astm s. n. boală manifestată prin dificultăți respiratorii. (< fr. asthme, lat. asthma)

ASTMĂ f. Boală caracterizată prin accese repetate de sufocare, prin respirație grea și prin nevoia intensă de aer. [G.-D. astmei; Sil. ast-mă; Var. astm] /<fr. asthme, lat. asthma

*ástmă f., pl. e (vgr. ásthma). Med. Greutate în răsuflare (dispneĭe, năduf, stenos). – Ob. astm, n., pl. urĭ (după fr.).

astm s. n., art. astmul

!astm s. n.

astmă s. f. (sil. ast-)/astm s. n., pl. astme

astmă, pl. astme

astmă.

ASTMĂ s. (MED.) (pop.) înecăciune, năduf, (înv. și reg.) nădușeală, (prin Transilv. și Ban.) suspin, șui, (înv.) stenahorie, stenos. (Suferă de ~.)

ASTMĂ s. (MED.) (pop.) înecăciune, năduf, (înv. și reg.) nădușeală, (prin Transilv. și Ban.) suspin, șui, (înv.) stenahorie, stenos. (Suferă de ~.)