SURZI, surzesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde auzul, a deveni (complet sau parțial) surd. V. asurzi. Surzea tot mai rău în vremea din urmă. DUMITRIU, P. F. 64. Am văzut pe Radu haiducul pe care l-a băgat Caragea în ocna părăsită... surzise și ologise. FILIMON, C. 301. 2. Tranz. A lua cuiva auzul, a face pe cineva surd. De urechi o au surzit. TEODORESCU, P. P. 381.