surcălău, surcălauă, (surcalău), s.n. – (reg.) Ac mare de oțel pentru găurit / cusut hamuri, piei (Memoria 2001); sulă. 2. Bucată de fier sau sârmă folosită la curățarea lulelei: „Bătrânul scoase pipa din jașcău, o curăță pe dinăuntru cu surcalăul…” (Memoria, 2004-bis: 1244). – Din magh. szurkáló „sulă” (MDA).