SUPRAPUS, -Ă, suprapuși, -se, adj. Așezat unul deasupra altuia, unul peste altul. Unul dintre paturile de lemn suprapuse scîrțîi. MIHALE, O. 19. Atelierele se aflau în fund, suprapuse, înghesuite – jos mașinile, sus zețăria și deasupra legătoria dimpreună cu cartonajele. PAS, Z. I 264. ◊ (În contexte figurate) Deocamdată, mă apăr de războiul pe care mi-l poartă bătrînul – nu fățiș, ci încurcat în rețele suprapuse. SADOVEANU, Z. C. 77. ◊ Clasă (sau pătură) suprapusă = clasă conducătoare, în orînduirea burgheză, care se bucură de toate privilegiile. Mulți din scriitorii ieșiți din clasele suprapuse au avut o privire de înțelegere pentru oamenii mici și i-au tratat ca frați. SADOVEANU, E. 260. În focul luptei sale împotriva păturii grecești suprapuse, «ruina frumoasei limbi vechi» Eminescu o pune în spinarea acelei pături suprapuse. IBRĂILEANU, SP. CR. 164. ♦ (Despre formații geologice, epoci de civilizație etc.) Succedat în urma altuia, așezat deasupra altuia. Au fost două rînduri de așezări, suprapuse, la distanță de măcar o mie cinci sute de ani. C. PETRESCU, R. DR. 64.