supraconductibilitate s. f. (fiz.) Proprietate a unor metale aflate la temperaturi scăzute de a-și pierde rezistența electrică ◊ „Supraconductibilitatea a fost astfel denumită datorită faptului că unele metale se «metamorfozează» brusc când sunt supuse unei anumite temperaturi critice, caracteristică fiecărui metal, pierzând orice rezistență la curentul electric, pentru a deveni conductori ideali, «supraconductori», de unde și numele fenomenului.” Sc. 9 I 74 p. 7; v. și crioturbogenerator (din fr. supraconductibilité; DF, LTR; DN3)