opțiuni
  • info

2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SUPLICĂ, suplici, s. f. (Înv. și reg.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica.

suplică [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ici, (rar) ~ice / E: fr supplique] 1 sf (Îrg) Cerere scrisă pentru obținerea unor drepturi și favoruri Vz arzmagzar, magzar. 2 sf (Pex; rar) Rugăminte. 3 a (Îvr) Rugător.

SUPLICĂ, suplici, s. f. (Înv.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica.

SUPLICĂ, suplici, s. f. (Învechit) Cerere, jalbă, plîngere. Advocatul ce l-ați avut era un ignorant... Să vă fac eu o suplică cu litere latine. NEGRUZZI, S. I 281.

suplică f. cerere de grație, de favoare.

*súplică f., pl. ĭ și e (it. supplica, d. supplicare, a ruga cu umilință saŭ cu insistență; fr. supplique. V. su-plec, ex-plic). Rar. Hîrtie care conține o cerere saŭ o rugăminte adresată uneĭ autoritățĭ. – Ob. petițiune, cerere.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.

suplica vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: suplic / E: lat supplicare] 1 (Înv) A adresa cuiva o suplică (1). 2 A implora.

SUPLICA, suplic, vb. I. Intranz. (Învechit) A se ruga cu stăruință și umilință. S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249.

suplicà v. a ruga cu supunere, cu stăruință.

súplic, a -ecá v. tr. V. suflec.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

suplică (înv., reg.) (desp. su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicii; pl. suplici

suplică (înv., reg.) (su-pli-) s. f., g.-d. art. suplicii; pl. suplici

suplică s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. suplicii; pl. suplici

suplică, -ci.

suplica (a ~) (înv.) (desp. su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. suplic, 2 sg. suplici, 3 suplică; conj. prez. 1 sg. să suplic, 3 să suplice

suplica (a ~) (înv.) (su-pli-) vb., ind. prez. 3 suplică

suplica vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplic, 3 sg. și pl. suplică

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

SUPLICĂ s. v. cerere, petiție, plângere, reclamație.

SUPLICĂ s. (IST.) (înv.) arzmagzar, magzar. (~ adresată curții otomane.)

suplică s. v. CERERE. PETIȚIE. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

SUPLICĂ s. (IST.) (înv.) arzmagzar, magzar. (~ adresată curții otomane.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

suplica (-c, -at), vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s. f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s. m., din it. supplicante.

Intrare: suplică
suplică1 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: su-pli-că info
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suplică
  • suplica
plural
  • suplici
  • suplicile
genitiv-dativ singular
  • suplici
  • suplicii
plural
  • suplici
  • suplicilor
vocativ singular —
plural —
suplică2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • suplică
  • suplica
plural
  • suplice
  • suplicele
genitiv-dativ singular
  • suplice
  • suplicei
plural
  • suplice
  • suplicelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: suplica
  • silabație: su-pli-ca info
verb (V10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • suplica
  • suplicare
  • suplicat
  • suplicatu‑
  • suplicând
  • suplicându‑
 singular plural
  • suplică
  • suplicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • suplic
 (să)
  • suplic
  • suplicam
  • suplicai
  • suplicasem
a II-a (tu)
  • suplici
 (să)
  • suplici
  • suplicai
  • suplicași
  • suplicaseși
a III-a (el, ea)
  • suplică
 (să)
  • suplice
  • suplica
  • suplică
  • suplicase
plural I (noi)
  • suplicăm
 (să)
  • suplicăm
  • suplicam
  • suplicarăm
  • suplicaserăm
  • suplicasem
a II-a (voi)
  • suplicați
 (să)
  • suplicați
  • suplicați
  • suplicarăți
  • suplicaserăți
  • suplicaseți
a III-a (ei, ele)
  • suplică
 (să)
  • suplice
  • suplicau
  • suplicară
  • suplicaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

suplică, suplicisubstantiv feminin

etimologie:

suplica, suplicverb

  • 1. învechit A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-o vadă rugătoare că pentru el suplică, Mai bine mort să fie de zece ori ar vrea. MACEDONSKI, O. I 249. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.