SUPLICÁ, suplíc, vb. I. Intranz. (Înv.) A se ruga de cineva cu stăruință și umilință. – Din lat., it. supplicare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

suplicá (-c, -át), vb. – A se ruga de cineva. Lat. supplicare (sec. XIX), it. supplicare. – Der. suplică, s. f. (cerere, jalbă), din fr. supplique; suplicant, s. m., din it. supplicante.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

suplicá vb. (sil. -pli-), ind. prez. 1 sg. suplíc, 3 sg. și pl. suplícă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLÍCĂ, suplici, s. f. (Înv.) Cerere, jalbă, plângere. – Din fr. supplique, germ. Supplik, it. supplica.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLÍCĂ s. (IST.) (înv.) arzmagzar, magzar. (~ adresată curții otomane.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLÍCĂ s. v. cerere, petiție, plângere, reclamație.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

suplícă s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. suplícii; pl. suplíci
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink