SUPLETÍV, -Ă, supletivi, -e, adj. 1. (Despre forme gramaticale) Care completează, care întregește ansamblul formelor flexionare ale unui cuvânt. 2. (Despre o normă legală) Care se aplică în măsura în care părțile nu stabilesc altfel prin actele juridice pe care le încheie; facultativ. – Din fr. supplétif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLETÍV ~ă (~i, ~e) (despre forme gramaticale) Care completează paradigma formelor flexionare ale unui cuvânt; care își modifică radicalul. [Sil. su-ple-] /<fr. suppletif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLETÍV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completează schema flexionară a unui cuvânt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLETÍV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completează schema flexionară a unui cuvânt. 2. (despre o normă legală) care se aplică în măsura în care părțile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

SUPLETÍV adj. (JUR.) facultativ. (O normă legală ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

supletív adj. m. (sil. -ple-), pl. supletívi; f. sg. supletívă, pl. supletíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink