sumuțare sf [At: BARCIANU / Pl: ~țări / E: sumuța] (Pop) 1 Asmuțire (1) (a câinilor). 2 (Pex) Întărâtare (a câinilor). 3 (Spc) Îndemnare (prin vorbe, prin scoatere de sunete caracteristice, prin gesturi etc.) a cailor să pornească, să meargă mai repede. 4 Scoatere de sunete specifice, prin țuguierea buzelor, pentru a manifesta simpatie față de un copil sau animal Si: sumuțat (3). 5 (Reg; prin confuzie) Înfruntare cu vorbe a cuiva (ripostându-i, repezindu-l etc) Si: (reg) sumuț.

SUMUȚARE s. f. Acțiunea de a sumuța.

sămuța v vz sumuța

sumuț sn [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~uri / E: pvb sumuța] (Mol; prin confuzie) Înfruntare cu vorba a cuiva (ripostându-i, repezindu-l etc.) Si: (reg) sumuțare.

sumuța [At: CANTEMIR, I. I. II, 55 / V: (pop) ~ți, săm~ / E: ns cf lat submotiare] 1 vt (Pop; c.i., de obicei, câinii) A asmuți. 2 vt (Pop; pex; c. i., de obicei, câinii) A întărâta. 3 vt (Reg; c.i . vânatul) A hăitui (2). 4 vta (Spc; c. i. calul) A îndemna (prin vorbe, prin scoatere de sunete caracteristice, prin gesturi etc.) să pornească, să meargă mai repede etc. Si: a sumuțui. 5 vta (Pan; c. i. oameni) A întărâta. 6 vta) (Pan; c. i. oameni) A instiga. 7 vi (Pop) A scoate sunete specifice, prin țuguierea buzelor, pentru a-și manifesta simpatia față de un copil sau față de un animal. 8-9 vtr (În descântece) A scoate sunete asemănătoare cu cele ale săruturilor zgomotoase, cu buzele apropiate de fața cuiva, fără a o atinge, pentru a îndepărta deochiul, duhurile etc. 10 vr (Rar) A se maimuțări. 11-12 vrt (Mol; Mun; pcf) A înfrunta pe cineva cu vorba (ripostându-i, repezindu-l etc.) Vz semeți. 13 vt (Mun; c. i. obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte) A strânge.

sumuți v vz sumuța

SUMUȚA, sumuț, vb. I. 1. Tranz. (Popular) A ațîța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. Las pe tovarăși să cate de-ai tăi, iară noi pe ai noștri Să-i sumuțăm spre vitejii troieni. MURNU, I. 157. ♦ Refl. A înfrunta pe cineva cu vorba; a-și da aere; a se rățoi. Se sumuța Uță Oproiu: – Primarele a fost altădată omul stăpînirii. SADOVEANU, P. M. 206. 2. Intranz. A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a-și manifesta simpatia față de un copil sau de un animal, pentru a le da curaj, a îndepărta duhurile rele etc. Caii erau la iesle. Unul din ei a întors capul, s-a uitat la mine. Eu l-am frecat la ochi, l-am tras de urechi, i-am sumuțat și i-am pus frîul în cap. ISPIRESCU, L. 301. ◊ Tranz. Lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul. CREANGĂ, P. 76.

A SUMUȚA sumuț 1. tranz. v. A ASMUȚA. 2. intranz. A produce un sunet caracteristic cu ajutorul buzelor (în semn de simpatie sau de încurajare). /<lat. submotiare

sumuțà v. a asmute: nu-ți sumuța câinele PANN. [Lat. SUMMUTTIEE].

amúț și (vest) sumúț, a -á v. tr. (orig. lat.). Ațîț cîniĭ pe cineva cu interj. sa (Mold.) orĭ șo (Munt.): șo pe el! a amuța cîniĭ pe lup. Fig. Ațîț, instig: demagogiĭ amuță plebea pe ceĭ bogațĭ. – Și a muța (Trans.) și a asmuța. Fals a asmuți.

sumúț, a -á v. intr. (V. a-muț). Țugui buzele și fac țu-țu (la descîntece, la alintăturĭ de copiĭ ș. a.). V. tr. Descînt, făcînd țu-țu. Amuț, ațîț. – Vechĭ și însumuț.

sumuțare (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțării; pl. sumuțări

sumuțare (pop.) s. f., g.-d. art. sumuțării; pl. sumuțări

sumuțare s. f., g.-d. art. sumuțării; pl. sumuțări

sumuța (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. sumuț, 3 sumuță; conj. prez. 1 sg. să sumuț, 3 să sumuțe

sumuța (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sumuță

sumuța vb., ind. prez. 1 sg. sumuț, 3 sg. și pl. sumuță

SUMUȚA vb. v. agita, asmuți, ațâța, hărțui, incita, instiga, întărâta, provoca, stârni, tulbura.

sumuța vb. v. AGITA. ASMUȚI. AȚÎȚA. HĂRȚUI. INCITA. INSTIGA. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI. TULBURA.