SUGHIȚÁRE, sughițări, s. f. Acțiunea de a sughița și rezultatul ei; sughițat. – V. sughița.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

SUGHIȚÁRE s. v. sughițat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sughițáre s. f., g.-d. art. sughițării; pl. sughițări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

SUGHIȚÁ, sughíț, vb. I. Intranz. A scoate sughițuri. [Prez. ind. și: sughit] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de IoanSoleriu | Semnalează o greșeală | Permalink

A SUGHIȚÁ sughíț intranz. A scoate involuntar un sunet scurt, nearticulat, cauzat de contracția bruscă a diafragmei; a scoate sughițuri; a icni. ~ de frig. ◊ ~ de plâns a plânge foarte tare, cu sughițuri. /<lat. subgluttiare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

sughițá (-ț, át), vb. – A scoate zgomote prin contractarea diafragmei. – Mr. sugliț(are), megl. sugliț(are.) Lat. subglŭttĭare (Cihac, I, 126; Densusianu, Hlr., 170; Pușcariu 1682; Densusianu, Filologie, 448; REW 7943; Tiktin), cf. sicil. suggyttsari, calabr. sogliuttu, suggiuttu, roman. sulluttsare, sp. sollozar, port. soluçar. Legătura cu singultĭāre (Philippide, Principii, 108) este anterioară rom. Uz general (ALR, I, 84). – Der. sughiț, s. n. (contracție a diafragmei însoțită de zgomot; hohot).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

sughițá vb., ind. prez. 1 sg. sughíț, 3 sg. și pl. sughíță; ger. sughițând
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink