SUCITOR, sucitoare, s. n. 1. (Mold., Transilv.) Sul neted de lemn cu care se întinde și se subțiază foaia de aluat pentru plăcinte, tăiței etc.; vergea. Aduce-n casă covățica cu făină, sita, sucitorul. SEVASTOS, N. 337. Se ia aluatul, se taie bucățele, se face boțuri rotunde și apoi se lățesc cu sucitorul. ȘEZ. VII 33. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la unele instrumente (ferăstrău, război de țesut etc.) care, fiind învîrtit, slăbește sau strînge o legătură. Lemnușul [de la ferăstrău] se mai cheamă și... sucitor. PAMFILE, I. C. 121.