SUBSTRAT, substraturi, s. n. 1. (Fil.) Baza materială a diferitelor proprietăți ale unui obiect; baza materială a unității, a omogeneității diferitelor obiecte; p. ext. conținut. Arta [medievală], în dorința ei de a spiritualiza pînă la exagerare, în alergarea ei după emanciparea, sau mai bine zis după despărțirea absolută a sufletului de trup, ar vrea să ne dea imagini spiritualiste, lipsite de orice substrat material. GHEREA, ST. CR. II 119. 2. Strat peste care s-a așezat alt strat. Arătura adîncă de toamnă realizează un substrat bine lucrat. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 369, 5/5. ♦ (Lingv.; cu sens colectiv, de obicei în corelație cu strat) Elemente pătrunse într-o limbă din limba unei populații mai vechi (dispărută în urma unei cuceriri, unei imigrații, unei colonizări). Substratul dacic al limbii romîne. 3. Substanță chimică asupra căreia acționează un ferment. 4. Fig. Motiv, cauză adevărată (și ascunsă) a unei acțiuni, a unei întîmplări, a unei porniri.