substitut [At: IORGOVICI, O. 69/21 / V: (îvr) ~tăt~, sups~ / Pl: ~uți, ~e / E: lat substitutus, fr substitut] 1-2 sm, a (Persoană) care suplinește pe titularul unei funcții publice în caz de absență Si: locțiitor. 3-4 sm, a (Spc; în vechea organizare judecătorească) (Magistrat) care înlocuia pe procuror sau pe procurorul general Vz supleant. 5 sn Obiect, produs etc. care înlocuiește un alt obiect sau un alt produs, îndeplinind (aproximativ) același rol Si: substituent (1). 6 sn Semn, imagine, notație etc. folosite pentru a desemna o noțiune cu aceeași semnificație Si: substituent (2).