substituare sf vz substituire

SUBSTITUI, substitui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa, a (se) pune în locul altuia. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substitua vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.

substătui v vz substitui

substătuire sf vz substituire

substitua v vz substitui

substitui [At: IORGOVICI, O. 69/19 / V: (înv) ~ua, (îvr) ~tătui, supts~ / S și: (îvr) sub-stitui / Pzi: substitui, (înv) ~ez, ~esc / E: fr substituer, lat substituere] 1-2 vtr A (se) așeza, a (se) plasa, a (se) pune în locul cuiva sau a ceva care lipsește, care a fost îndepărtat etc. pentru a îndeplini aceeași funcție, pentru a fi folosit cu (aproximativ) aceeași valoare Si: a ține locul Vz înlocui, subsuma. 3 vt (Spc; c. i. elemente, formule, valori numerice dintr-o expresie matematică) A înlocui cu un alt element, cu o altă formulă etc. având aceeași valoare exprimată diferit. 4 vt (Jur; spc; c. i. oameni) A desemna să primească liberalitatea în locul beneficiarului titular, în cazul absenței, incapacității sau al decesului. 5 vr (Chm; d. unele substanțe) A avea calitatea de a înlocui o altă substanță. 6 vt (Îvr; spc) A concedia (1).

substituire sf [At: IORGOVICI, O. 69/19 / V: (înv) ~tătu~, ~uare / Pl: ~ri / E: substitui] 1 Plasare în locul cuiva sau a ceva care lipsește, care a fost îndepărtat etc. pentru a îndeplini aceeași funcție, pentru a fi folosit cu (aproximativ) aceeași valoare Vz înlocuire. 2 (Spc) Suplinire (2). 3 (Jur; îs) ~ de persoană Infracțiune care constă în faptul de a-și atribui sau de a atribui altei persoane o identitate falsă, spre a induce în eroare o persoană sau o autoritate.

supstitui v vz substitui

SUBSTITUI, substitui, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) situa în locul altuia; a (se) înlocui. ♦ (Jur.) A comite infracțiunea de substituire de persoană. [Prez. ind. și: substituiesc. – Var.: (înv.) substitua vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.

SUBSTITUI, substitui, vb. IV. Tranz. A pune pe cineva sau ceva în locul altuia; a înlocui. (Refl.) Nește intrigi nedemne... ajunseră a se substitui deliberațiunilor. GHICA, A. 765. ♦ (Jur.) A desemna (într-un act de donație sau într-un testament) o a doua persoană care să primească donația sau să moștenească în lipsa sau la decesul primului beneficiar. – Prez. ind. și: substituiesc (MACEDONSKI, O. IV 129). – Variantă: (învechit) substitua (NEGRUZZI, S. I 347) vb. I.

SUBSTITUIRE, substituiri, s. f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; înlocuire. Substituire de persoane.

SUBSTITUI vb. IV. tr., refl. A (se) situa în locul altuia; a înlocui. ♦ tr. (Jur.) A desemna o a doua persoană care să primească donația sau să moștenească averea în lipsa (sau la decesul) primului beneficiar. [Pron. -tu-i, p. i. substitui și -iesc, 3,6 -ie. / cf. fr. substituer, it. sostituire < lat. substituere].

SUBSTITUIRE s.f. Acțiunea de a (se) substitui și rezultatul ei; substituție, înlocuire. [Pron. -tu-i-. / < substitui].

SUBSTITUI vb. I. tr., refl. a (se) situa în locul altuia; a înlocui. II. tr. 1. (mat.) a înlocui într-o expresie un element (sau mai multe) prin altul (sau prin altele). 2. (jur.) a desemna o a doua persoană care să primească donația sau să moștenească averea în lipsa (sau la decesul) primului beneficiar. (< fr. substituer, lat. substituere)

SUBSTITUIRE s. f. acțiunea de a (se) substitui; înlocuire. ♦ (jur.) ~ de persoane = infracțiune constând în a(-și) atribui altei persoane o identitate falsă. (< substitui)

A SUBSTITUI substitui tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzătoare (punând în loc altceva sau pe altcineva); a înlocui. 2) A schimba (într-o calitate), ținând locul (temporar); a înlocui; a suplini. [Sil. sub-sti-] /<fr. substituer, lat. substituere

substituì v. 1. a pune în loc: a substitui o vorbă alteia; 2. jur. a chema pe cineva la moștenire în locul altuia; 3. a se pune în locul altuia.

*substítuĭ și -esc saŭ -ĭésc, a -í v. tr. (lat. sub-stituere, d. sub, dedesupt, și statuere, a așeza. V. con-stituĭ. – Se conjugă ca constituĭ). Pun în locu altuĭa: a substitui un testament fals în locu unuĭa adevărat, a substitui o vorbă noŭă în locu alteĭa vechĭ. A substituĭ un moștenitor, a-ĭ chema la moștenire în lipsa moștenitoruluĭ absent și a-ĭ da misiunea de a păstra moștenirea pînă cînd se va prezenta cel absent. V. refl. Mă pun în locu altuĭa: Jidanu tinde să se substituie pămînteanuluĭ.

*substituțiúne f. (lat. sub-stitútio, -ónis. V. con-stituțiune). Acțiunea de a substitui. – Și -úție și -uíre.

substitui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substitui, 3 substituie, imperf. 1 substituiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să substitui, 3 să substituie

substituire s. f., g.-d. art. substituirii; pl. substituiri

substitui (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. substitui, 3 substituie, imperf. 3 sg. substituia; conj. prez. 3 să substituie

substituire s. f., g.-d. art. substituirii; pl. substituiri

substitui vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. substitui, 3 sg. și pl. substituie, imperf. 3 sg. substituia

substituire s. f., g.-d. art. substituirii; pl. substituiri

substitui (ind. prez. 1 sg. substitui, 3 sg. și pl. substituie)

substituiu, -tue 3, -tuiam 1 imp.

SUBSTITUI vb. a înlocui. (A substitui o serie de termeni prin alții.)

SUBSTITUIRE s. v. substituție.

SUBSTITUI vb. a înlocui. (A ~ o serie de termeni prin alții.)

SUBSTITUIRE s. înlocuire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.)

SUBSTITUIRE (SUBSTITUȚIE) s. f. (< substitui, cf. fr. substituer, it. sostituire, lat. substituere): înlocuire a unei unități lingvistice lexicale printr-o altă unitate lingvistică lexicală asemănătoare din cadrul unui enunț-propoziție, pentru a verifica în ce măsură nuanțele de înțeles, proprii variantelor acesteia, se datorează sau nu permutării unuia din termenii enunțului. Astfel, substituind cuvântul spune din enunțul-propoziție Ion spune o poezie și din variantele acesteia Spune Ion ceva, Ceva Ion spune, Spune ceva Ion și Ion ceva spune – prin cuvântul scrie, vom constata că atât enunțul cât și variantele în care s-a făcut s. au alt înțeles global decât celălalt enunț-propoziție și celelalte variante ale acestuia (Ion scrie ceva, Ion scrie o poezie, Scrie Ion ceva etc.); că nuanțele variantelor date nu provin din înlocuirea lui spune prin scrie, ci din permutarea (reașezarea) termenilor în cadrul enunțului; că termenii spune și scrie sunt unități diferite... S. reprezintă proba permutării (v. permutare). Ea nu este însă concludentă atunci când termenul analizat se substituie printr-un sinonim (Ion zice o poezie), deoarece numai pe baza înțelesului global al enunțurilor nu se poate ști dacă spune și zice sunt două unități sau una singură. Nici argumentul formei diferite a celor două verbe nu este hotărâtor, deoarece între sunt, erau și fiind sau între iau și luăm există numai diferențe formale nu și de înțeles global, care este comun. La fel se poate spune și despre argumentul formei identice, pentru că între broască (de baltă) și broască (de ușă) există totuși mari deosebiri de înțeles. Efectele s. sunt anulate deci (parțial sau integral) prin sinonimie și prin omonimie. De aceea este necesară o nouă probă, care urmărește comportarea presupusei unități în toate situațiile în care ea apare sau în care este posibil să apară, adică distribuția ei în limbă (v. distribuție).