stătut², ~ă [At: LB / Pl: ~uți, ~e / E: sta] 1-2 sn, a (Aliment, pex, obiect sau substanță care se schimbă în timp) Care nu mai este proaspăt (și a căpătat un miros, un gust sau un aspect etc. caracteristic, de obicei neplăcut) Si: stat³ V alterat, clocit, împuțit, stricat, vechi. 3 a (Rar) Care conține ceva stătut² (2). 4 a (D. aer) Care nu a fost împrospătat, căpătând un miros neplăcut Si: greu (30), închis V alterat, îmbâcsit, poluat, stricat, viciat. 5 a (D. mirosuri) Care este neplăcut ca urmare a faptului că a stat mult în spațiu închis Si: greu (29). 6 a (D. ape; îoc curgător) Stătător (1). 7 a (Pex; d. apă sau, rar, d. alte lichide) Care a rămas multă vreme într-un loc, fără să fie împrospătat (căpătând un aspect urât, un miros neplăcut etc.) V clocit, împuțit, putrezit, răsuflat², trezit². 8 a (Pop; d. oameni) Înaintat în vârstă (și necăsătorit). 9 a (Pfm; d. oameni) Care nu a mai avut de (foarte) mult timp raporturi intime cu o persoană de sex opus. 10 a (Îvr; d. fenomene ale naturii) Persistent. 11 a (Reg; d. animale) Odihnit. 12 a (Înv; d. ființe; de obicei urmat de determinări cauzale introduse de pp „de”) Obosit. 13 a (Înv; pex; d. ființe; de obicei urmat de determinări cauzale introduse de pp „de”) Răzbit.