STÎRCIT, -Ă, stîrciți, -te, adj. Ghemuit, pitit; închircit, zgribulit. Stîrcită într-un colț al patului, mama se luptă cu noaptea care nu-i aduce nici somn, nici ostoire. STANCU, D. 239. În răspîntie, dinaintea unei cîrciumi, stăteau de vorbă cîțiva săteni stîrciți de frig și mutînd mereu picioarele din loc. STĂNOIU, C. I. 58. Jos, pe o rogojină, lîngă vatra rece, cu hainele leoarcă pe dînșii, rupți de oboseală, lihniți de foame și stîrciți de frig, se culcară să doarmă. VLAHUȚĂ, N. 114. O fiară sălbatică, un rîs sta stîrcit la pîndă. ODOBESCU, S. III 187. ♦ (Despre animale și plante) Pipernicit, nedezvoltat. Am rămas... într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde în silă printre niște brazi stîrciți. RUSSO, O. 135.