sturăsc și storăsc, a -î v. tr. (lat. extorreo, prăjăesc de tot, extorresco, îs prăjit de tot Cp. cu stur și urăsc). Vest. Potopesc, prăpădesc, mănînc tot, nimicesc: acest flămînd a sturit tot (V. călăcănesc, tuflesc). Bat răŭ: l-a bătut de l-a sturit. V. refl. Solidific, învîrtoșez: fulgii se sturaŭ, și picĭoru nu se maĭ înfunda în zăpadă (NPl. Ceaur, 125). Mă afanisesc, mă prăpădesc, rămîn fără nimic: m’am sturit cu atîtea cheltuielĭ. A ți se sturî, a fi sătul (plictisit) pînă’n gît: mi s’a sturit cu asta (GrS. 1937, 180 și 191).