stupoare sf [At: ANTONESCU, D. / Pl: (nob) ~ori / E: fr stupeur, lat stupor -oris] 1 (Med) Simptom care apare în unele psihoze și care se manifestă prin imobilitate și prin insensibilitate complete, prin deprimare, prin amuțire Si: (îvr) stupefacție (1). 2 Stare de confuzie, de blocare etc. în care se află cineva sau senzație ori sentiment de neputință pe care le încearcă cineva aflat, brusc, într-o situație (cu totul) neașteptată, (extrem de) dificilă sau chiar critică, încetând, pentru moment să gândească, să caute o ieșire, să acționeze în mod corespunzător etc. Si: mirare, năuceală, năucire, nedumerire, perplexitate, surprindere, surpriză, uimire, uluială, uluire, (liv) stupefacție (2), (rar) minunare, (înv) minune.