STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

stupi [At: CANTEMIR, I. I. I, 210 / V: (înv) țu~, (reg) stopi, stropi, ~uichi, stru~, ~ia, știopi, ștopi, șt~ / Pzi: ~pesc, (reg) stup / E: pbl ml *stupire (< *scuppire + sputare)] 1 vi A scuipa (1). 2 vi (Îe) A linge unde (sau, tranzitiv, aceea ce) a ~t A linge unde a scuipat Vz scuipa. 3 vt A expectora (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (tot) sufletul (cu cineva) A o duce foarte rău. 5 vt (Îae) A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic. 6 vt A ~ sânge A avea o hemoptizie Si: (pop) a scuipa sânge Vz scuipa. 7 vi (D. pisici) A scuipa (1). 8 vt (C. i. oameni) A scuipa (9). 9 vt (Fșa; d. oameni; c. i. corpuri străine, substanțe etc.) A scuipa (14). 10 vt (Îe) A ~ foc și pară Se spune despre cineva care se mânie foarte tare.

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A scuipa. Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A scuipa (sau a face numai gestul expresiv) în semn de batjocorire, de înjosire. Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. ◊ Fig. Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. ◊ Expr. A stupi sînge = a scuipa sînge, v. sînge. Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput, nesupus sau îndărătnic. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. id. A. 13. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare (rareori de atac) însoțit de un pufăit specific. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ◊ Refl. reciproc. Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47.

A SE STUPI mă ~esc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de batjocuri (cu cineva). /<lat. stupire

A STUPI ~esc 1. tranz. pop. 1) (salivă, flegmă sau obiecte aflate în cavitatea bucală) A arunca din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. ◊ A-și ~ plămânii se spune despre tuberculoși care tușesc și expectorează mult. ~ sânge a fi grav bolnav (de tuberculoză). A-și ~ sufletul a se chinui mult cu o persoană nepricepută sau neînțelegătoare ori cu un lucru plictisitor și greu de făcut. 2) (persoane) A batjocori prin gestul stupitului; a scuipa. 3) (despre pisici) A scoate un pufăit specific însoțit de un gest de apărare. 2. intranz. A evacua saliva sau flegma din gură (cu ajutorul limbii și al buzelor); a scuipa. /<lat. stupire

STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20^v; cf. B 1774, 30^r; B 1775, 74^r, 83^r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20^v, 30^r), ștopi (B 1774, 20^v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74^r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.

stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

izmă sf [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: iaz~, (pop) iasmă, ismă / Pl: ~me / E: mg izmat] 1 (Reg; șîc ~-bună) Plantă erbacee perenă din familia labiatelor, cu un plăcut și puternic miros caracteristic, cu frunze pețiolate și flori roșii-violete dispuse în spice la vârful ramurilor Si: mentă (Mentha piperita). 2 (Bot; reg; îc) ~-creață, ~-bătrânească, ~-turcească Specie de izmă cu frunze pețiolate și crețe, folosită în industria farmaceutică Si: mentă-creață (Mentha crispa). 3 (Bot; reg; îc) ~ma-broaștei, ~ma-apei, ~ma-bălților Specie de izmă cu frunze dințate și flori roz care formează un spic globular, care crește prin locuri mlăștinoase Si: minta-broaștei (Mentha aquatica). 4 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică, ~-proastă Specie de izmă cu frunze lipsite de pețiol și peduncul, cu flori alb-roz care formează spice cilindrice, care crește prin lunci Si: minta-calului, mintă-de-câmpuri, vaștiniță (Mentha silvestris). 5 (Bot; reg; îc) ~a-pădurilor, ~-de-munte, ~-sălbatică Izmușoară (2) (Calamintha officinalis). 6 (Bot; reg; îc) ~a-Maicii-Preceste Calomfir (Tanacetum balsamita). 7 (Bot; reg; îc) ~a-stupilor Roiniță (Melissa officinalis). 8 (Bot; reg; îc) ~-proastă Boejniță (Mentha longifolia). 9 (Reg; îac) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). 10 (Bot; reg; îc) ~ turcească Planta Mentha suaveolens. 11 (Înv) Bandă încrețită la gulerul cămășii.

stopi v vz stupi

strupi v vz stupi

stuichi v vz stupi

stup¹ [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 209/20 / Pl: ~i, (rar) ~uri sn / E: ns cf ngr στόπος] 1 sm Adăpost natural, de obicei un trunchi scorburos de copac sau confecționat din paie, din nuiele împletite sau scânduri etc. pentru albine, unde acestea trăiesc ca o familie, formează faguri în care depun ouăle și mierea. 2 sm Familia de albine din stup¹ (1). 3 sm Adăpostul împreună cu fagurii și cu albinele din el Si: (pop) știubei¹ Vz matcă. 4 sm (Reg; îe) Să ne șadă ~ii Formulă glumeață cu care un oaspete este invitat de gazdă să ia loc sau să (mai) stea. 5 sm (Reg; îls) ~ neretezat Avere (4). 6 sm (Îal) Moștenire. 7 av În număr mare. 8 av În cantitate mare. 9 sm (Ent; reg) Albină (1) (Apis mellifica). 10 sm (Ent; reg; îc) ~-galben Gărgăun (1) (Vespa crabo). 11 sm (Ent; îc) ~-țigănesc (sau ~-de-cei-mari) Bondar (1) (Bombus terrestris). 12 sm (Rar) Epitet depreciativ pentru o persoană scundă și grasă.

stup² s [At: PORȚILE DE FIER, 345 / Pl: ? / E: ns cf scr stup „stâlp, coloană”] (Reg) „Grămadă de coceni de porumb”.

stupia v vz stupi

știopi v vz stupi

știupi v vz stupi

ștopi v vz stupi

țupi v vz stupi

MOLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve rod lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

STUP, stupi, s. m. 1. Adăpost pentru albine, făcut dintr-un trunchi de copac scobit, dintr-o împletitură de nuiele de papură sau (astăzi mai ales) din scînduri, unde albinele formează fagurii și depun mierea; p. ext. adăpostul împreună cu albinele și cu fagurii; știubei. Îmi întorsei ochii spre livadă, spre șirul perilor încărcați cu rod, spre stupii rînduiți în fund, lîngă straturile cu flori bogate în miere și parfum. C. PETRESCU, S. 178. ◊ Fig. (Cu aluzie la activitatea depusă de albine) Te voi cruța, căci îmi ești trebuitor ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului. Sînt alți trîntori de care trebuie curățit stupul. NEGRUZZI, S. I 141. ◊ Expr. A fi (bogat) ca un stup sau a fi (sau a se face) stup de bani = a fi (sau a deveni) foarte bogat, a aduna multă avere. Păcat numai că n-are vreo momiță sau vreun urs, că s-ar face stup de bani. ALECSANDRI, T. I 116. 2. Totalitatea albinelor dintr-un stup (1), familie de albine. Asemenea ca un stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci, clare în mintea lui. EMINESCU, N. 69. În zădar îngheți pămîntul, Ucizi florile și stupii... În zădar îmi pui povară De zăpadă și de gheață. Fie iarnă, fie vară, Eu păstrez a mea verdeață. ALECSANDRI, P. A. 117. De la 1863 încoace stupii au început a se micșora într-o proporțiune considerabilă. I. IONESCU, M. 149. ◊ Miere de stup = miere de albine.

STUP ~i m. 1) Adăpost (natural sau făcut de oameni) pentru albine, în care acestea produc mierea; știubei. ◊ A fi ~ de bani a avea foarte mulți bani. 2) Totalitate a albinelor dintr-un stup; familie de albine. /<lat. stupus, ngr. stópos

STOPI vb. v. stupi.

ȘTIUPI vb. v. stupi.

ȘTOPI vb. v. stupi.

ȘTUPI vb. v. stupi.

scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].

stup m. 1. locuință făcută pentru cultura albinelor, de obiceiu din trunchiuri de salcie și plop, din nuiele sau din paie răsucite; 2. fig. putred de bogat: s’ar face stup de bani AL. [Serb. STUP, stâlp (după forma oblongă a stupului); v. știubeiu].

scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).

stup m. (vgr. stýpos, trunchĭ, butuc. Cp. și cu ștĭubeĭ). Trunchĭ scorburos de plop orĭ de salcie orĭ cilindru de vergĭ împletite și lipite cu lut orĭ căsuță de scînduri în care trăĭesc albinele și-șĭ depun mĭerea (V. captar, urdiniș). Toată mĭerea saŭ albinele dintr’un stup: a furat tot stupu. Adv. A fi bogat stup, a fi stup de banĭ, a fi plin de banĭ ca stupu de miere. Fig. Iron. Persoană scundă și grasă, dop. Ștĭubeĭ pus la un izvor ca să adune apa. – În est și ștĭubeĭ, în vest uleĭ. V. stupină.

stupésc, V. scuĭp.

ștĭupésc, V. scuĭp.

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, 3 sg. stupește, imperf. 1 stupeam; conj. prez. 1 sg. să stupesc, 3 să stupească

stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 să stupească

stupi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 sg. și pl. stupească

molia-stupilor (fluture) (desp. -li-a-) s. f. art., g.-d. art. moliei-stupilor (desp. -li-ei-)

molie-de-stup (desp. -li-e-) s. f., art. molia-de-stup (desp. -li-a-), g.-d. art. moliei-de-stup; pl. molii-de-stup, art. moliile-de-stup (desp. -li-i-)

stup s. m., pl. stupi

!molia-stupilor (fluture) (-li-a-) s. f. art./molie-de-stup (-li-e-) s. f., g.-d. art. moliei-stupilor/moliei-de-stup

molie-de-stup v. molia-stupilor

stup s. m., pl. stupi

molia-stupilor (sil. -li-a)/molie-de-stup (sil. -li-e) s. f.

stup s. m., pl. stupi

STUPI vb. v. scuipa.

stupi vb. v. SCUIPA.

BURUIANA-STUPULUI s v. melisă, roiniță.

FLOAREA-STUPULUI s. v. melisă, roiniță.

IZMA-STUPILOR s. v. melisă, roiniță.

MOLIA-STUPILOR s. v. găselniță.

MOLIE-DE-STUP s. v. găselniță.

STUP s. v. știubei.

buruiana-stupului s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

floarea-stupului s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

izma-stupilor s. v. MELISĂ. ROINIȚĂ.

molie-de-stup s. v. GĂSELNIȚĂ.

STUP s. (reg.) coș, coșniță, lădiță, matcă, știubei, tîrnă, ulei. (~ al albinelor.)

stup (-pi), s. m. – Știubei, roi, matcă. – Mr. stup. Sb. stup „stîlp”, din sl. stlŭpŭ, stlŭbŭ (› stîlp). Cf. sb. stublina, stuga „trunchi gol de arbore”, stub „coloană” față de rut. stub „trunchi găunos”), căci un trunchi gol era forma curentă a stupului primitiv. Totuși acest etimon a fost respins și s-a preferat în general lat. *stupus < gr. στύπος (Meyer, IF, VI, 121; Pușcariu, Conv. Lit., XXXIX, 50; Diculescu, Elementele, 463; REW 8334; Candrea), care nu pare mai convingător. Din aceiași rădăcină sl., prin intermediul rut. deja citat, provine știob, s. n. (vas de lemn pentru lături), și de aici, cu suf. dim., știubei, s. n. (Mold., stup; Olt., Trans., albie, troacă). Înrudirea între stup și știubei, a fost pusă la îndoială, datorită diferențelor de consonantism (Tiktin); dar aceste diferențe existau deja în sl. Der. stupar, s. m. (prisăcar); stupărie, s. f. (stupină; apicultură); stupărit, s. n. (apicultură); stupină, s. f. (prisacă); stupiniță, s. f. (plantă, Platanthera bifolia, P. chlorantha).

stup, stupi, s.m. – 1. Știubei. 2. Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-mi ridic rochia / Ca să-mi slobod io stupii / Să-mi jelească părințî” (Bilțiu, 1990: 174). – Lat. *stypus < cf. gr. stupos (Meyer, Pușcariu, Candrea, cf. DER; DEX); din vgr. stypos „trunchi, butuc” (Scriban); cf. vgr. stópos (MDA).

ștopi, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopti) – A scuipa: „Alțî din față îl ștope, / Alțî din dos îl pălmuie” (Bilțiu, 2006: 237). – Var. a lui scopi (dial. scopti), din scuipa (lat. *scupire, DEX).

stup, -i, s.m. – Deșirătură în partea de jos a poalelor țărănești; încrețitură la poale, în formă de romb (cf. fagurele de albină): „Lăsați-mi mâna dreaptă / Ca să-m ridic rochia / Ca să-m slobod io stupii / Să-m jelească părințî” (Bilțiu 1990: 174). – Lat. *stypus; Cf. gr. stupos.

La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans enfants! (fr. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii!”) – comparațiile sînt ale lui Victor Hugo și le găsim în poezia Lorsque l’enfant paraît (Cînd copilul vine pe lume) din volumul Les feuilles d’automne (Frunze de toamnă). Se citează ca un îndemn, spre a nu lăsa familia fără urmași. LIT.