strănut¹ sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat¹.