STRĂBĂTĂTOR, -OARE, străbătători, -oare, adj. 1. (Adesea fig.) Care străbate sau pătrunde prin ceva. Răsune iar cornul de moarte Străbătător al ritmurilor mele. BENIUC, V. 63. De șapte luni nu poți să mai stingi cu toate ceasloavele din raft flacăra ochilor ei străbătători și negri! GALACTION, O. I 180. ♦ Care învinge piedici, răzbate. Stăruința și brațele omenești sînt tot așa de puternice și de străbătătoare ca și undele nebiruite. VLAHUȚĂ, R. P. 67. Și poate că nici este loc Pe-o lume de mizerii Pentr-un atît de sfînt noroc Străbătător durerii. EMINESCU, O. I 185. ◊ (Substantivat) Pre cei străbătători și ageri la minte și la vedeare i-au orbit. ȚICHINDEAL, F. 4. 2. Care parcurge un loc, care cutreieră. Dragile noastre picioare Tare-au fost străbătătoare. MARIAN, Î. 545.