strâmbare sf [At: (a. 1773) GCR II, 88/18 / V: (înv) ~rim~ / Pl: ~bări / E: strâmba] 1 Deviere (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) de la poziția normală a unei ființe, de obicei a unui om, sau, mai ales, a corpului ori, în special, a unei părți a acestuia Si: aducere (14), aplecare (1), aplecat¹ (1), cocârjare (2), cocârjat¹ (2), cocoșare (1), cocoșat¹ (1), contorsionare, curbare, gârbovire, înclinare, înclinat¹, încovoiat¹, încovoiere, îndoire, îndoit¹, întoarcere, întors¹, plecare, răsucire, sucire, sucit¹. 2 Însușirea de a avea (din naștere sau în urma unei boli, a unui accident etc.) un aspect fizic dezgustător, din cauza unei devieri de la forma, de la dimensiunea, de la înfățișarea etc. normală sau de până atunci (producând scârbă) Si: deformare (1), pocire, schimonosire, sluțire, sluțit¹, urâțire, urâțit¹, (pop) hâzire (1), (pfm) scălâmbăială (2), scălâmbăiere (2), scălâmbăitură (2), (rar) strâmbat¹ (2). 3 (Rar) Deformare (a unui obiect). 4 (Rar) Înclinare. 5 (Înv) Cotitură (a unui drum). 6 (În dicționare) Strâmbătură (1).