11 definiții pentru «strungă»   declinări

STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). — Cf. alb. sthtrungë.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÚNGĂ, strungi, s. f. 1. Loc îngrădit la stână, unde se mulg oile; p. restr. deschizătură, portiță îngustă făcută în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop.) Trecătoare îngustă (între munți); defileu, strâmtoare. 2. (Pop.) Strungăreață (1). – Cf. alb. shtrungë.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Catalin_Gherghe | Semnalează o greșeală | Permalink

strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strúngi
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÚNGĂ s. (pop.) spătar, (prin Transilv., Maram. și Ban.) staul. (~ la stână.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÚNGĂ s. v. chei, defileu, lătunoaie, pas, răritură, strâmtoare, strungăreață, trecătoare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

STRÚNGĂ ~gi f. 1) Loc (la o stână) pe unde trec oile câte una pentru a fi mulse. 2) Trecătoare îngustă în munți; strâmtoare. 3) v. STRUNGĂREAȚĂ. /Cuv. autoht.
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

strúngă s. f., g.-d. art. strúngii; pl. strungi
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

strúngă (-gi), s. f.1. Deschizătură de ieșire din țarcul oilor, portiță prin care poate trece numai o oaie. – 2. Țarc, ocol la oi. – 3. Defileu, chei. – 4. Gaură, deschizătură. – 5. Strungăreață. – Mr., megl. strungă. De la strung, în sensul de „dispozitiv care execută frecare”, fiindcă strungă face ca oile să treacă frecînd stîlpul portiței sau pe ciobanul care așteaptă lîngă el. Pentru semantism, cf. sp. torno „instrument care face să treacă obiectele printr-un spațiu închis”, chiar dacă nucleul semantic al sp. este diferit. Sensul lui strung și strungă este același de „lucru care roade” și este natural, dacă ne gîndim că sursa comună este sl. strugati „a răzui”, cf. struji. Totuși pentru acest cuvînt s-au propus etimoane foarte diferite. Din a strînge „a închide” (Miklosich, Slaw. Elem., 47), dificil fonetic. – Din alb. strungë (Miklosich, Slaw. Elem. im Magyar, 35) e același lucru, deși alb., în opinia lui Miklosich, depinde de stragońlat. stringĕre. Dintr-o rădăcină indoeurop. *strng- (Jokl, Sb. Wien, CLXVIII, I, 89; Barič, Albanorum St., I, 105); dintr-o rădăcină *sru- „a fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu, Românii în veac. IX-XIV, 60; cf. Tamás, Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o rădăcină tracică *struma „curgătoare” (Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat. ruga contaminat cu v. germ. stranga (Giuglea, Dacor., II, 340-3). În general se admite că este cuvînt foarte vechi și că în rom. s-a răspîndit în alte idiomuri balcanice și orientale, cf. Tiktin și Candrea, și Rosetti, II, 122. Uz general (ALR, I, 31). Der. strungar, s. m. (cioban care mînă oile prin strungă); strungăreață, s. f. (răritură la dință; ciubăr de muls oile). Din rom. provin negreșit toate formele cu infixul n, ca ngr. στρούγγα (Meyer, Neugr. St., II, 79; Murnu, Lehnw., 43), alb. strungë (Meyer 418), ceh., slov., rut. strunga, pol. strąga, mag. ezstrenga (Candrea, Elementele, 401), ven. strunga (Tiktin). Formele fără infix nazal (bg. străga, sb. straga) pot proveni și ele dintr-o formă anterioară nazalizării, cf. strug față de strung, sau din sl.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

strungă f. 1. ocol în care se închid oile pentru ca, prin spătări, să iasă la muls; 2. trecătoare îngustă între doi munți la capătul pădurii: strunga dela Turnu-Roșu; se prelungește o strungă AL.; 3. fig. orbită: ies stelele din strungă EM. [Vorbă ciobănească de origină indigenă = strângă, loc strâmt].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

strúngă f., pl. ĭ (tracic *strunga, adică „loc de scurgere, de trecere”, înrudit cu Strymon, Struma, și Istrus, Dunărea; alb. štrungă, ngr. strúnga, sîrb. struga, bg. strŭga, slovac strunga, pol. straga). Strîmtoarea (portița) pin care trec oile la muls. Țarcu în care se duc oile la muls. Trecătoare pintre munțĭ. Distanta dintre dințiĭ incizivĭ de sus la uniĭ oamenĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

strúngă, -i, s.f. – Portiță prin care trec oile, câte una, la muls. – Cuvânt autohton (Russu, Brâncuși, Rosetti), cf. alb. strungë; Cuvânt rom. preluat în slovacă (strunga) și magh. esztrenga (Macrea 1970: 15 și 19).
Sursa: DRAM (2011) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink