STROF(O)-, -STROF(Ă), -STROFIE elem. „răsucire, întoarcere, rotire, torsiune”. (< fr. stroph/o/-, -strophe, -strophie, cf. gr. strophos, strophe)

-STROFIE elem. strof(o)-.

STROFO- „răsucire, torsiune”. ◊ gr. strophos „răsucire, rotire” > fr. stropho-, germ. id., engl. id., it. strofo- > rom. strofo-. □ ~geneză (v. -geneză), s. f., diferențiere a unei singure generații în mai multe faze, considerată ca alternanță de generații; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană, loc geometric al focarelor conicelor obținute prin intersectarea unui con cu un plan care se rotește în jurul unei perpendiculare, pe o generatoare a conului; ~manie (v. -manie), s. f., torsiune teratologică a tulpinii, în care filotaxia devine neregulată; ~taxie (v. -taxie), s. f., orînduire a organelor vegetale în urma mișcării de răsucire.

-STROF (-STROFĂ) „care întoarce, care răstoarnă, care rotește”. ◊ gr. strophe „răsucire, întoarcere” > fr. -strophe, germ. id., engl. id. > rom. -strof și -strofă.

-STROFĂ, v. -STROF.

-STROFIE „întoarcere, rotire”. ◊ gr. strophe „răsucire, întoarcere” > fr. -strophie, germ. id., it. strofia, engl. -strophy > rom. -strofie.