STRICNI¹, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A cresta (un animal) cu stricneaua (pentru a-i lua sînge). ◊ Refl. pas. (Cu pronunțare regională) Oile... să pot tămădui apucîndu-să în pripă să se strîcnească. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ Fig. A șfichiui, a plesni cu biciul (pînă dă sîngele). Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu șfichi de foc. ALECSANDRI, T. 52. 2. (Rar) A spinteca peștele pentru a-i scoate măruntaiele. [Adusese din piață] iar chitici, pe care singură trebuia să-i stricnească, să-i spele în cîteva ape și să-i așeze la foc. HOGAȘ, H. 12.