stricnea sf [At: DAMÉ, T. 30 / V: ~râcneală, ~lă, (îvr) ~ign~, (reg) strec~, ~igneauă, trâc~ / Pl: ~ele / E: sgp stricnele (pll stricneală)] 1 Cuțit cu o lamă specială sau (rar) cu mai multe lame, cu care se crestează, se taie sau se înțeapă pielea animalelor bolnave sau a oamenilor pentru a li se lua sânge. 2 (Prc) Lamă de stricnea (1) Vz smicea. 3 (Înv) Bisturiu. 4 (Mol) Unealtă de pescuit (asemănătoare cu undița).

STRICNEA, stricnele, s. f. Cuțit cu o limbă specială, cu care se crestează pielea animalelor bolnave, pentru a le lăsa sînge; limba acestui cuțit. Rămîneam cu ochii ațintiți asupra mînii lui, care purta un briceag minunat, cu multe limbi, cu suvac și cu stricnele. SADOVEANU, O. VIII 79. Chimiru-i lat... de care atîrna tot felul de bricege, de stricnele, de suvace și de andrele, îi dădeau o înfățișare deosebită. HOGAȘ, H. 26. Cu o stricnea crestează gura [calului] în partea de sus. ȘEZ. III 202. – Variantă: stricneală (la TDRG) s. f.

STRICNEA ~ele f. reg. Cuțit cu o lamă specială, cu care se lasă să curgă sângele animalelor bolnave. /a stricni + suf. ~ea

stricnea f. Mold. instrument de luat sânge la vite. [Tras din stricnì].

stricneá f., pl. ele (d. stricnesc). Est. Lanțetă, cuțit de luat sînge. Fc. Strecnea, prostovol. – În Dolj trîcnea (CL. 1922, 371), lanțetă. V. sîmcea.

strâcneală sf vz stricnea

strâcni v vz stricni¹

strâgni v vz stricni^1[1] corectat(ă)

strecnea sf vz stricnea

strecni v vz stricni¹

stricneală sf vz stricnea

stricni² vi [At: SBIERA, P. 12 / Pzi: ~nesc / E: ctm striga + răcni] (Reg) A striga (1).

stricni¹ vt [At: CIHAC, II, 373 / V: (îrg) ~râc~, (reg) ~râgni, ~rec~, trâc~ / Pzi: ~nesc / E: ucr стрікнути] 1 (Îvr; c. i. animale sau oameni bolnavi ori părți ale corpului lor) A sângera (1). 2 (Rar) A vaccina. 3 (Rar; c. i. plante) A altoi² (1). 4 (Rar; d. dureri fizice) A înjunghia. 5 (Pex) A furnica (4). 6 (Fig) A plesni cu biciul (până la sânge) Si: a șfichiui.

strignea sf vz stricnea

strigneauă sf vz stricnea

trâcnea v vz stricnea

trâcni² v vz stricni

STRICNI², stricnesc, vb. IV. Intranz. (Neobișnuit) A striga, a răcni. [Dracii] s-au și cărat într-o clipă, țipînd și stricnind de se cutremura pămîntul. SBIERA, P. 12.

STRICNI¹, stricnesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A cresta (un animal) cu stricneaua (pentru a-i lua sînge). ◊ Refl. pas. (Cu pronunțare regională) Oile... să pot tămădui apucîndu-să în pripă să se strîcnească. DRĂGHICI, la TDRG. ♦ Fig. A șfichiui, a plesni cu biciul (pînă dă sîngele). Hi, breazule, nu te lenevi, că te stricnesc cu șfichi de foc. ALECSANDRI, T. 52. 2. (Rar) A spinteca peștele pentru a-i scoate măruntaiele. [Adusese din piață] iar chitici, pe care singură trebuia să-i stricnească, să-i spele în cîteva ape și să-i așeze la foc. HOGAȘ, H. 12.

A STRICNI ~esc tranz. reg. 1) (animale) A cresta cu stricneaua (pentru a lăsa să curgă sângele rău). 2) (pești) A deschide printr-o tăietură lungă și adâncă (pentru a scoate măruntaiele). 3) fig. A lovi puternic cu biciul (până la sânge); a șfichiui. /<ucr. striknuti, rus. streknuti

stricnì v. Mold. 1. a lua sânge la cai; 2. a pișcq până la sânge cu biciul: te stricnesc cu sfichiu de foc AL. [Rus, STREKNUTI, a înțepa].

strecneá, V. stricnea.

strecnésc, V. stricnesc.

stricnésc și strîcnésc v. tr. (rus. streknútĭ, vsl. strŭknonti, strĭekati, a împunge. V. streche). Est. Împung cu stricneaŭa ca să ĭaŭ sînge: a stricni o vită. Vaccinez, altoĭesc. Apes peștele ca să ĭasă icrele. Fig. Bicĭuĭesc pînă la sînge: acu te stricnesc cu șfichiu! – Și strecnesc (Neam. Rom. Pop. 3,89). În Dolj trîcnesc (CL. 1922, 371). V. trîcnesc.

strîcnésc V. stricnesc.

strîgnésc (mă) v. refl. (din maĭ vechĭu stîrgnesc, de unde a rămas stîrnesc, din vsl. sŭ-strŭgnonti, a zmulge). Vechĭ. Mă scol: treziți-vă și strîgniți-vă (Cod. Vor. 163, 11).

trîcneá, V. stricnea.

1) trîcnésc v. tr. V. stricnesc.

stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele

stricnea (reg.) s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele, art. stricnelele

stricnea s. f., art. stricneaua, g.-d. art. stricnelei; pl. stricnele

stricni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnesc, 3 sg. stricnește, imperf. 1 stricneam; conj. prez. 1 sg. să stricnesc, 3 să stricnească corectat(ă)

stricni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnesc, imperf. 3 sg. stricnea; conj. prez. 3 să stricnească

stricni (a cresta, a striga) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stricnesc, imperf. 3 sg. stricnea; conj. prez. 3 sg. și pl. stricnească

STRICNEA s. (reg.) sâmcea. (Cu ~ua sunt sângerate vitele umflate.)

STRICNEA s. (reg.) sîmcea. (Cu ~ sînt sîngerate vitele.)

STRICNI vb. v. sângera.

stricni vb. v. SÎNGERA.

stricni (-nesc, -it), vb. – 1. A sîngera, a lua sînge de la un animal. – 2. A înțepa, a împunge. – 3. (Banat) A zgudui. – 4. A striga, a răcni. Sl. strŭknąti „a înțepa” (Tiktin). – Der. stricnea (var. stricneală), s. f. (trocar, cuțit special pentru a lăsa sînge la cai); stricnitură, s. f. (împunsătură; înjunghietură, înțepătură).