STOLNIC s. m. (Mold., ȚR) Dregător care se ocupa de masa domnească, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor (uneori cu determinări de tipul mare, vel). A: Stolnic mare, cu obiceiul la dzile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, și vine înaintea bucatelor domnești, le tocmește pre masă înaintea domnului cu tipsiile. URECHE. După vel ban, vel paharnic, vel visternic, vel stolnic ... fieștecare boierie să păzea si să cinstea la rînduiala sa. GHEORGACHI; cf. NCL II, 290; PSEUDO-COSTIN, 11^v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); NECULCE. B: Radul stolnicul, feciorul lui Tudor șătrarul din Greci. ANON. BRÎNCOV., s. v. șătrar. Radul stolnecul ot Boldești. LET. TR, 32^v; cf. LET. TR, 37^r, 38^v, 50^r, 67^r. // C: Stolnik. AC, 372. Variante: stolnec (LET. ȚR, 32^v). Etimologie: sl. stolĭnikŭ.