STIHUITOR, stihuitori, s. m. (Uneori cu sens depreciativ) Versificator, poet. Iată un om care vorbea limpede, făcîndu-l să priceapă ceea ce de mult îi zăcuse în suflet, iată un stihuitor care spunea totul cu rost. CĂLINESCU, I. C. 190. Strașnicii stihuitori, Literați ce pentr-o odă bagă muzele-n fiori. VLAHUȚĂ, P. 85.