steriță sf [At: CIHAC, II, 367 / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; adesea construit cu pp „în”) Parte din (sau spre) care vine (sau bate) vântul.

STERIȚĂ s. f. (Regional, numai în expr.) În (sau prin) sterița vîntului = în bătaia vîntului. Noi am venit din capătul pămîntului, Prin sterița vîntului. SEVASTOS, N. 110. Pe un vîrf de deal ascuțit, Ca o muche de cuțit, La marginea pămîntului, În sterița vîntului. ȘEZ. XIX 183. Și girezi multe dura În capul pămîntului, În sterița vîntului. ALECSANDRI, P. P. 389.

STERIȚĂ s. f. (Reg., în expr.) În (sau prin) sterița vîntului = în (sau prin) bătaia vîntului.

steriță f. parte în spre care bate vântul: în sterița vântului POP. [Origină necunoscută].

stériță f., pl. e (cp. cu pol. ster, cîrmă [adică „direcțiune”], ceh. stĭera, pînză de corabie, d. germ. steuer, cîrmă). Vest. În sterița vîntuluĭ, în direcțiunea vîntuluĭ, în partea spre care bate vîntu: încalecă și porni în cuĭbu loculuĭ, în sterița vîntuluĭ (CL. 1910, 317), o porneaŭ în sterița vînturilor (ib. 1912. 1201). V. aret și vĭeliște.

steriță s. f. – (Mold.) Direcția a vîntului. Pol. stér (Cihac, II, 367).

steriță s.f. (înv. și pop.) direcție în care bate vântul; bătaia vântului.