STEJAR, stejari, s. m. 1. Arbore mare și rămuros, cu lemn tare, cu frunze adînc crestate, formînd lobi dispuși regulat; crește în regiunea șesurilor și a dealurilor (Quercus sessiliflora). Un stejar uriaș întinerea pentru a suta oară sorbind din pămînt putere, cu nenumăratele-i ramuri vînjoase, îndreptate spre cerul curat. SADOVEANU, O. VI 430. Unde și unde cîte un stejar se ridica din fundul prăpastiei. GÎRLEANU, L. 29. Singuri voi, stejari, rămîneți De visați la ochii vineți, Ce luciră pentru mine Vara-ntreagă. EMINESCU, O. I 122. ◊ Fig. Fii stejar, să crești în laturi, Nu înalt și slab, un plop. COȘBUC, P. I 156. Arald încremenise pe calu-i, un stejar! EMINESCU, O. I 98. 2. Lemn de stejar (1). Urcă în goană pe scara de stejar. REBREANU, R. II 202. De pe păreții-ngălbeniți Se dezlipește-n pături varul Și pragului îmbătrînit Începe-a-i putrezi stejarul. GOGA, P. 19. O sală a castelului din Suceava îmbrăcată în stejar vechi. DELAVRANCEA, O. II 230. – Pl. și: stejeri (SBIERA, P. 192).