STATORNICIE s. f. 1. Faptul de a fi statornic; fermitate, constanță, neclintire (în hotărîri, păreri, acțiuni). Ce folos! căci n-ai puterea statorniciei, și măria-sa Ștefan cere de la slujitorii săi mai ales statornicie. SADOVEANU, F. J. 591. Își începu slujba cu aceeași statornicie și regulă ca la București. BASSARABESCU, S. N. 35. La ce statornicia părerilor de rău, Cînd prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? EMINESCU, O. I 127. Romînii au trebuință astăzi să se întemeieze în patriotism și în curaj și să cîștige statornicie în caracter. BĂLCESCU, O. I 59. ♦ Fidelitate. Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. 2. Stabilitate. V. permanență. Siliți a bivuaca sub un cort care nu vă poate apăra de nestatornicia văzduhului. NEGRUZZI, S. I 39. 3. Continuitate, durabilitate. De știam că n-o să fie Între noi statornicie. ȘEZ. XII 84.