standoală sf [At: KOGĂLNICEANU, S. 19 / V: stad~, stadolă, ~ambo~, ~olă, stod~, stodolă, stodolnă / Pl: ~oale / E: ucr стодола] 1 (Reg) Șură. 2 (Mol) Loc unde se află mai multe hambare sau coșare. 3 (Reg) Arie¹ (1).

STANDOALĂ, standoale, s. f. (Mold., Bucov.) Hambar în care se păstrează grînele. M-oi duce într-o noapte la Forăști, la standoale, unde țin ciocoii grîul, și dau foc. SADOVEANU, N. F. 50. În fundul livezii boierești, în partea standoalelor, era și bojdeuca mea. ȘEZ. I 147. – Variante: (Mold.) stadoală, stodolă (La TDRG, KOGĂLNICEANU, S. 191) s. f.

standoală f. Mold. locul unde se află mai multe coșare sau hambare (pe moșiile cele mari). [Și stodoală = slav. STODOLA, grânar].

standoálă V. stodoală.

stadoală sf vz standoală

stadolă sf vz standoală

stamboală² sf vz standoală

standolă sf vz standoală

STADOALĂ s. f. v. standoală.

STODOLĂ s. f. v. standoală.

stodolă f. V. standoală.

stadoálă, V. stodoală.

stodoálă, stadoálă și standoálă (oa dift.) f., pl. e (vsl. rut. stodola, d. vgerm. stadal, ngerm. stadel). Nord. Coșar boĭeresc la moșie: s’a dus la coșerele boĭereștĭ, zise și „standoale” (Sadov. VR. 1924, 8, 145), coșar de scîndurĭ. – În Bucov. și studólă.

standoală (reg.) s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

standoală (reg.) s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

standoală s. f., g.-d. art. standoalei; pl. standoale

standoală (-le), s. f. – (Mold.) Hambar, coșar. – Var. stodo(a)lă. Germ. Stadel, prin intermediul pol., rut. stodola (Tiktin).

standoală, standoale, s.f. (reg.) 1. coșar în care se păstrează grânele; hambar, șură. 2. loc unde se află mai multe coșare sau hambare. 3. arie.