stan, s.m. – 1. Partea inferioară a cămășii (Papahagi 1925). Poalele de la cămașa femeiască (Lenghel 1979). 2. Bloc de piatră, bolovan, stâncă, stană: „Pă cămară o pus lăcată, / Pă lacăt un stan de pt’iatră” (Papahagi 1925: 264). 3. Stan, nume de familie frecvent în Săpânța. – Din sl. stanŭ „ședere, oprire”, part. lui stati „a fi” (Titkin, Candrea cf. DER, DEX). Ref. la (3) Stan < stană „stâncă”, ref. la o legendă locală care vorbește despre bărbatul prefăcut în stâncă de dragul zânei Săpâncioara; dar poate fi și der. din Stanislav.