STAMBOALĂ, stamboale, s. f. (Mold.) Baniță. Poate găsim, bădie Zaharie, și comoara ceea, în luncă... Atuncea venim să luăm o stamboală, ca să cărăm galbenii. C. PETRESCU, R. DR. 16. Un cap cît o stamboală de mare. HOGAȘ, M. N. 82. La Brăila-n vale... Încarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii Tot de grîu mărunt Și de arnăut. ALECSANDRI, P. P. 116. ◊ Loc. adv. Cu stamboala = fără măsură, din belșug; cu carul, cu ghiotura. O cărat aurul cu stamboala de peste nouă mări și nouă țări. C. PETRESCU, O. P. II 110. ♦ Conținutul unei banițe. O frigare lungă și plină de pui... se rumenea sfîrîind, în preajma unei stamboale de jaratec. HOGAȘ, H. 36. – Variantă: (Mold.) stambol (ȘEZ. I 121) s. n.