stabilire sf [At: ARISTIA, PLUT. 151/2 / V: (îvr) stăb~ / E: stabili] 1 Rămânere (definitivă) într-un anumit loc, considerându-l domiciliu stabil (4) și amenajându-și acolo locuința Si: așezare (1), fixare (2), instalare, oprire, stabilizare, statornicire, (îrg) sălășuire, stvire, (înv) lăcășuire, (îrg) sălășluire. 2 Arătare precisă, limpede, categorică și exactă a ceva Si: definire (1), delimitare, precizare, (rar) răspicare (înv) mărginire. 3 Ajungere (de comun acord) la soluția definitivă în legătură cu ceva ce trebuie să se întreprindă Si: decidere, dispunere, fixare, hotărâre, (îvp) orânduire, rânduire, (pop) ssorocire, (înv) așezare, însemnare, judecare, legare, povelire. 4 Determinare (1). 5 Aducere de argumente, dovezi etc. în favoarea unui fapt, a unei situații etc. Si: arătare (5), atestare (2), demonstrare (1), dovedire (1), probare, susținere, (îrg) probăluire, (înv) încredințare. 6 (Liv; pex) Descoperire (7). 7 Întemeiere. 8 Realizare.