spârcui [At: N. COSTIN, L. 593 / V: (rar) ~rciui, (îrg) spăr~, (înv) sfâ~, (reg) sfăr~ / Pzi: ~esc, spârcui / E: spârc² + -ui] 1-2 vtrm (Îrg; c. i. ființe sau părți ale corpului acestora) A rupe, a tăia etc. în bucăți. 3-4 vtrp (Îrg; c. i. armate, colectivități, mulțimi de oameni etc.) A (se) sparge (6-7). 5-6 vtrp (Îrg; c. i. obiecte, terenuri plantate etc.) A (se) distruge (1-2). 7 vt (Trs) A fura (1).