SPRÎNȚAR adj. 1. (Mold., Trans. N) Amenințător, defăimător (despre cuvinte). A: Să va despărți ...și pentru cuvinte ce va grăi bărbatul sprințare și o va îngrozi. PRAV., 82^v. C: Să te ferești de cuvinte sprențare, să nu le grăiești fără ispravă și minciunoase. AA SEC. XVIII², 62^v. // B: cf. ÎL, 150. 2. (Mold.) Nestatornic, aventurier. A: Cînd va fi bărbatul om rău, sprințar, și va îmbla den loc în loc și den sat în sat. PRAV., 90^v. Rugină Sulgerul, fiind om mai sprințar, nu s-au mai întors în țară. N. COSTIN. // B: cf. ÎL, 158. Variante: sprențar (AA SEC. XVIII², 62^v). Etimologie necunoscută.