SPRINTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre ființe) Care se mișcă cu ușurință; vioi, iute, agil. Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. Se pornea... să vîneze cu sprintena și tumultoasa lui haită de arcași. ODOBESCU, S. III 54. Albă ca o lăcrimioară, Dulce ca o primăvară, Era sprintenă, ușoară, Ca un pui de căprioară. ALECSANDRI,O. 101. ◊ (Uneori determinat prin «de picior») Cea de-a cincea [ciută]... mai sprintenă de picior, scăpă și fugi. ISPIRESCU, U. 37. ◊ (Despre obiecte văzute în mișcare) O barcă sprintenă ne duce prin mulțime de corăbii la vaporul francez. ALECSANDRI, O. P. 315. Sprintena săgeată, Cu care-ndemnai ostașii. CONACHI, P. 42. ◊ (Adverbial) Tot mai sprinten se-ngînă și se-ntrec melodiile, Tot mai larg peste țară înfloresc bucuriile. DEȘLIU, G. 45. În zorii reci și umezi, după ploaia nopții, pășea sprinten pe cărarea lunecoasă, cu pușca la spate. SADOVEANU, O. VIII 8. Zării în depărtare o femeie venind repede și sprinten, de-a lungul plaiului, spre noi. HOGAȘ, M. N. 211. ♦ (Determinat prin «la minte») Ager, deștept. Cel mai mic, care arăta să fie mult mai sprinten la minte... se amestecă de cîteva ori în vorbă. C. PETRESCU, Î. II 164. ♦ (Despre lucruri) Subțire, elegant, zvelt. Pe sub nalte coperișuri... Galerii cu mari lanterne și cu sprintene coloane Au comori de plante rare, ce la umbră înfloresc. ALECSANDRI, P. III 86. ♦ (Despre îmbrăcăminte, rar) Ușor, subțire. (Adverbial) Sosi la casa lui un străin mărunt la trup, cam sprinten îmbrăcat pentru un ger ce îngheța apa. GANE, N. II 4.