spolocánie f. (rut. [s] polokánie, d. rus. poloskánie, clătire; d. rom. vine ngr. spolokáni, vinu cu care-tĭ „clăteștĭ” dințiĭ după un prînz). A doŭa zĭ după lăsatu seculuĭ, cînd se spală blidele (și se trage și o beție „p. spălarea dinților”). A face spolocanie, a-țĭ clăti gîtleju cu vin orĭ cu rachiŭ după lăsatu seculuĭ orĭ și altă dată. V. spălătură.