SPLENDOARE, splendori, s. f. Frumusețe fără seamăn; strălucire, măreție. Era un amurg de-o largă și gravă splendoare. C. PETRESCU, C. V. 364. Teatrul vechi din dealul Copoului se reclădea în toată splendoarea lui și actorii de acum cincizeci de ani reveneau să-și joace rolurile. ANGHEL, PR. 119. Între ziduri, printre arbori ce se scutură de floare, Cum revarsă luna plină liniștita ei splendoare! EMINESCU, O. I 136. ♦ (Concretizat, la pl.) Obiect, monument etc. splendid. Sergentul șef de post privi gînditor în fum, unde vedea splendorile capitalei. C. PETRESCU, Î. II 171. ♦ Bunăstare, prosperitate, înflorire. Acolo a făcut Eliad cunoștința baronului Spleny, prin așa-numita comiteasa del Caretto, veche cunoștință a baronului de la Pesta, din timpurile splendorii sale. GHICA, A. 742.