spionaj sn [At: ROMÂNUL (1858), 111³/2 / P: spi-o~ / V: (înv) ~agiu, (reg) is~ / Pl: ~e / E: it spionaggio, fr espionnage] 1-2 Spionare (1-2). 3 (Jur; spc) Infracțiune săvârșită de către un cetățean străin, care constă în obținerea unor secrete de stat și transmiterea lor propriului sau altui stat, propriei sau altei organizații.

SPIONAJ s. n. 1. Activitate întreprinsă în vederea aflării secretelor de natură militară, politică, economică etc. ale unui stat, în vederea transmiterii lor altui stat (dușman). Crimă de spionaj. 2. Iscodire, pîndire, urmărirea cuiva pentru a căuta să afle ce face, ce intenționează să facă sau ce spune (cu scopul de a informa pe altul). Gîndi cu ură la tot ce lăsase înapoi: bîrfelile și spionajul cocoanelor adunate la ceai și la maus, șicanele mărunților satrapi locali. C. PETRESCU, C. V. 10.

SPIONAJ s.n. Activitate întreprinsă pentru a obține pe ascuns secrete militare, politice ale unui stat în vederea transmiterii lor unui alt stat. ♦ Iscodire, pîndă, urmărire, observare. [Pron. spi-o-, pl. -je, -juri. / cf. it. spionaggio, fr. espionnage].

SPIONAJ s. n. activitate întreprinsă pentru a obține pe ascuns secrete militare, politice etc. (după fr. espionnage, it. spionaggio)

SPIONAJ ~e n. Activitate constând în culegerea și transmiterea unor informații secrete de stat unei puteri străine. [Sil. spi-o-] /<it. spionaggio, fr. espionnage

spionaj n. 1. acțiunea de a spiona; 2. meserie de spion.

*spionáj n, pl. e (fr. espionnage). Acțiunea saŭ meseria de a spiona.

spionagiu sn vz spionaj

spionaj (desp. spi-o-) s. n.

spionaj (spi-o-) s. n.

spionaj s. n. (sil. spi-o-), pl. spionaje

spionaj

spionaj, -je.

spionaj, spionaje s. n. (deț.) urmărirea de către deținuți a activității gardienilor, în scopul identificării momentului propice comiterii unei acțiuni interzise de regulament.