SPERIETURĂ, sperieturi, s. f. 1. Faptul de a (se) speria; spaimă. Rîdea de sperietura ei, explicînd cum a căzut. VLAHUȚĂ, O. A. III 51. 2. (În superstiții) Boală provenită din spaimă; speriat. Mi-a descîntat... de sperietură. STANCU, D. 95. Cînd e bolnav cineva de sperietură, se afumă cu avramască. La HEM 2180.