SPENȚER, spențere, s. n. 1. (Înv.) Haină scurtă (ca o vestă). 2. (Reg.) Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

spențer sn [At: GOLESCU, Î. 75 / V: ~țăr, (reg) ~ă sf, spenț (Pl: ~țuri), ~țăl (Pl: ~țăle), ~el, ~țur (Pl și: ~țure), ~ntir, sprentur, sprenț (Pl: sprențe), sprențur (Pl: spențure), schentă sf, schenț sf, șchență sf, șpențăr, șpențel, șp~, șpențluri snp / S și: ~ncer / Pl: ~e, (îvr) ~i / E: ger Spenzer] (Îrg) 1 Veston. 2 (Spc) Veston scurt, până la talie, la anumite uniforme. 3 Haină țărănească bărbătească din blană, din stofă etc., cu sau fără mâneci, de obicei scurtă până la brâu și croită pe talie Vz mânecar.

SPENȚER, spențere, s. n. (Înv. și reg.) 1. Haină scurtă (ca o vestă). 2. Surtuc fără pulpane, purtat de unii țărani. – Din germ. Spenzer.

SPENȚER, spențere, s. n. Haină scurtă (uneori ca o vestă fără mîneci) purtată de bărbați, mai rar de femei. Era încălțat cu cizme de lac cu turetci nalte, – mijlocul i-l strîngea un spențer de catifea. SADOVEANU, O. IV 256. Muierile... au... cămașă, rochie și un spențer negru, ce are împreunat și o legătură de gît, rămîind mînecile cămășii și pieptul afară din spențer. GOLESCU, Î. 185. ♦ (Rar) Bluză militară. Avea degetele țapene ca de statuie și două galoane de lînă pe mîneca spențerului. BART, S. M. 76. – Variante: spențur, spențure (ȘEZ. IX 40) și spențuri (GOLESCU, Î. 103), sprenț (PAMFILE, I. C. 356), sprențur (ȘEZ. IX 40) s. n.

SPENȚER ~e n. înv. Haină scurtă, uneori fără mâneci, purtată, mai ales, de bărbați. /<germ. Spenzer

spențer n. haină fără pulpane. [Nemț. SPENZER (v. sprențur)].

schentă sf vz spențer

schență sf vz spențer

spentir sn vz spențer

spenț² sn vz spențer

spențăl sn vz spențer

spențăr sn vz spențer

spențel sn vz spențer

spențeră sf vz spențer

spențur sn vz spențer

sprenț² sn vz spențer

sprențer sn vz spențer

sprențur² sn vz spențer

șpenț sn vz spențer

șpențăl sn vz spențer

șpențăr sn vz spențer

SPENȚUR s. n. v. șpențer.

SPRENȚ s. n. v. spențer.

SPRENȚUR s. n. v. spențer. corectat(ă)

sprenț(ur) m. Mold. haină bărbătească scurtă până la brâu și croită pe talie. [V. spențer].

*spéncer și spénțer n., pl. e (germ. spenzer, fr. engl. spencer, după numele lorduluĭ Spencer [1782-1845], care a introdus moda acesteĭ hĭine). Surtuc, veston, haĭnă scurtă fără poale (cum poartă ofițeriĭ de marină și de uscat în mica ținută). – Vulg. sp(r)énțur (Dun.) V. crutcă 2.

sprénțur, V. spențer.

spențer (reg.) s. n., pl. spențere

spențer (reg.) s. n., pl. spențere

spențer s. n., pl. spențere

spențer (-re), s. n. – Redingotă, levită. – Var. sp(r)enț(ăl), șpențal, spențăr, sp(r)ențur. Germ. Spenzer (Tiktin; Byck-Graur 28). Uz popular, afară de Munt.

spențer, s.n. – (reg.; înv.) Veston scurt până la talie. – Din germ. Spenzer „haină scurtă” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA), după numele lordului Spencer (1782-1845), care a introdus moda acestei haine (Scriban).

spențer, s.n. – Veston scurt până la talie. Atestat doar în Maram. – Din germ. Spenzer (MDA).

sprenț s.m. (înv. și reg.) haină bărbătească scurtă, până la brâu, croită pe talie.